E surprinzător faptul că pentru Amos Oz fanatismul nu are o natură religioasă. De obicei fanatismul este asociat religiei, oricărei religii. E surprinzător și, în același timp, edificator, pentru că această abordare oferă o perspectivă extrem de promițătoare privind posibilitatea eliminării acestui flagel, numit fanatismul, cât și vindecarea celor seduși de el.
“Fanatismul, spune Oz – e mai vechi decât Islamul, mai vechi decât creștinismul și decât iudaismul. Mai vechi decât toate ideologiile lumii. El este un constituent constant al naturii umane, o genă rea”.
Fanatismul nu e generat de religie, ci fanatismul doar se folosește de ea pentru a se legitima ca un apărător și luptător în favoarea și în numele ei.
De-a lungul multor secole în seama religiei s-au pus tot felul de fapte reprobabile, de la violențele biblice, până la cruciade, inchiziții, progromuri etc. Este de o importanță vitală să afirmăm că fanatismul, care este o componentă a violenței, nu e generat de religie, ci fanatismul doar se folosește de ea pentru a se legitima ca un apărător și luptător în favoarea și în numele ei.
Caracteristica principală a fanaticului este redată de respingerea ideii de dialog sau de critică. Dacă ceva i se pare că e rău, atunci acel lucru e considerat rău și de către Dumnezeu. Divinitatea devine un fel de etichetă la „produsul” fanaticului.
“Datoria lui e să distrugă oroarea, chiar dacă pentru asta trebuie să ucidă totul în jurul lui”. Pentru fanatic, scopul – orice scop – scuza mijloacele.
Cum se dezvoltă fanatismul?
Amos Oz spune că în spatele fanatismului se găsește un anumit dogmatism care nu acceptă nici un compromis, manifestări de abtuzitate sau chiar de ostilitate față de poziții contrare”. Fanaticul, în viziunea aceluiaș autor, înclină să trăiască „intr-o lume pictata în întregime în nunațe de alb și negru”. În această obtuzitate, există și o formă de superioritate. De fapt de aici vine și impunerea, din sentimentul superiorității, din sentimentul ca el stie mai bine decat celalalt ce e bine pentru el. Deși există diferite grade ale răului în lume, fanaticul nu poate face distincție, cu atât mai mult când vorbim de diferite nuanțe de gri, de acele situații când în mod normal ar trebui să închzi ochii pentru că sunt lucruri inerente pe care nu le poți rezolva. Răul acesta „gri” produce incomparabil mai puțin rău decât un fanatic care comite un act terorist. Vindecarea vine din „simțul ambivalenței”, din capacitatea de a lepăda intransigența de tipul: „ori alb, ori negruˮ.
O altă caracteristică a unui fanatic e dorința fierbinte „de a te schimba astfel încât să devii ca el”. Fanaticul nu acceptă deosebirile între oameni, e obsedat de uniformism. “Conformismul și uniformitatea, nevoia de a-și avea locul în societate și dorința de a-i face pe toți ceilalți să aibă același loc, s-ar putea să fie cele mai răspândite – dacă nu cele mai periculoase – forme de fanatism”.
Fanaticul e interest de tine mai mult decât e interest de el însuși
Pentru fanatic viață privată nu există, nu ai voie nici cu perdele trase, nici cu uși închise, ceea ce este personal și privat trebuie să dispară. Fanaticul pare un individ extrem de altruist dacă îi accepți oferta. “El e interest de tine mai mult decât e interest de el însuși”, spune Oz.
Mai există un pericol al fanatismului, pe care Amos Oz îl identifică, și anume, fanatismul de a opri fanatismul sau „fanaticii antifanatismului”. Pentru că e molipsitor, fanatismul tinde să tragă în mrejele lui oameni care au tot felul de intenții bune. Din nefericire, deseori se ajunge la a se folosi aceleași arme împotriva fanatismului, pe care le folosesc fanaticii inșiși. În lupta împotriva fanatismului e bine, spune Oz, să nu i se opună aceleași atitudini.
Soluții?
“Literatura, – spune Amos Oz – pentru că ea conține un antidot al fanatismului, injectează imaginatie în cititori”. E adevărat că nu e atât de simplu, pentru că există și literatură care încurajează fanatismul, însă literatura bună, echilibrată, citită de dragul cultivării, ajuta la înțelegerea lumii și la vederea ei din mai multe unghiuri, impiedică obscurantismul și bigotismul și, în multe situații, dezvoltă simțul umorului, care este un medicament grozav, după cum tot Oz afirmă.
Teologie Neconvențională 