Este păcat sa divorțezi?

Mt 19,9:

„… oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte”.

Acest text este folosit aproape de fiecare dată de către cei care interzic divorţul sau îl considera „păcat”. În mediile religioase se aude des întrebarea: „Este păcat să divorţezi?”

Acum, lucrurile sunt mult mai nuanţate decât par la prima vedere. E uşor să iei un astfel de text, să îl baţi în cuie şi să apelezi la el când ai nevoie pe ideea că „aşa e scris şi aşa trebuie făcut”. Ce a fost scris, a fost scris într-un context social, politic, religios etc. Pentru evrei, adică pentru bărbaţii evrei, nevasta era ca şi un bun material. Nu trebuie să ne mire acest lucru, pentru că la romani era exact aceeaşi treabă, chiar dacă se crede că romanii erau mai evoluaţi. Femeia era bună pentru făcut copii şi îngrijit copii, restul lucrurilor, inclusiv relaţiile sexuale se puteau rezolva şi prin alte mijloace (sclavi, ţiitoare, prizoniere etc). Mai mult, pentru evrei legea lui Moise permitea despărţirea cu condiţia ca bărbatul să îi dea „o carte de despărţire”. Bănuiesc că nu era simplu ca şi când ai fi scris o scrisoare, dar era suficient de simplu încât multe femei să poată fi lăsate din aproape orice motiv.În textul din evanghelia după Matei, Isus vine în întâmpinarea femeilor, în favoarea lor, ca o măsură de protecţie socială. El invoca un argument religios („ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” pentru că se adesa unor oameni profund religioşi), dar scopul e social. O femeie nemăritată în aceas vreme şi căreia îi mai trecea şi rânduiala de căsătorie, risca să devină un muritor de foame. Cultura din acea vreme făcea ca o femeie fără bărbat să devină, practic, un caz social profund. Ce face Isus e să critice uşurinţa cu care femeile erau lăsate în voia sorţii şi să invoce un argument religios pentru a-i convinge pe evrei de importanta rămânerii în relaţie, scopul fiind, repet, protejarea persoanei vulnerabile din cadrul unei căsătorii, şi anume femeia. Deci, contrar interpretării imediate şi literale, Isus n-a protejat căsătoria, familia, instituţia căsătoriei şi alte braşoave de acest gen, ci a protejat pe unul din membrii vulnerabili din cadrul acestei…”instituţii”.

Astăzi, problema care se pune nu e dacă a divorţa e păcat sau nu, ci de ce am face-o. Aşa ar trata şi Isus lucrurile: de ce aş rămâne într-o relaţie sau de ce aş ieşi din ea? În trecut, rămânerea într-o relaţie însemna protecţia femeii. Astăzi dacă rămânerea într-o relaţie, ar însemna abuzul asupra femeii, ar mai fi rămânerea soluţia? Având în vedere că Isus nu se ocupa de divorţ, de familie, de căsătorie, ci de persoanele din cadrul acestor relaţii, ar fi divorţul astăzi o măsură de protecţie pentru femeie, pentru copii sau alţi membri supuşii unor abuzuri?

Deci, dacă în trecut rămânerea în relaţie însemna protecţia femeii, astăzi – emanciparea femeii şi progresul umanităţii – nu ne mai lasa să înţelegem că poţi să rămâi oricum într-o relaţie legat de nişte cutume care aveau cu totul alt sens în antichitate.

O, da, ar fi păcat să divorţezi din orice motiv, dar dacă divorţul protejează unul din membrii familiei, atunci divorţul e o soluţie. Isus nu protejează „familia”, ci indivizii din familie. Noi nu rămânem în cadrul familiei de dragul familiei. Nu supunem copiii/nevasta la abuz verbal, fizic, sexual doar de dragul de a nu destrăma familia, pentru că atunci nu mai e vorba de protecţie. Isus n-ar încuraja aşa ceva. (De regulă cazurile de abuz sunt mai multe de la bărbaţi împotriva femeilor şi copiilor).

Este păcat să divorţezi? Nu aşa se pune problema. Întrebarea e: pe cine protejezi dacă divorţezi? „Institutia căsătoriei” – cum le place unora să spună – nu e superioară individului, devreme ce indivizii liberi au consimţit să o formeze. Ei, indivizii, cei doi fac căsătoria, nu casatoria pe ei. Dacă ea nu foloseşte, ba chiar dăunează, înseamnă că nu e pentru om, ci împotriva lui. Nu trebuie să devenim sclavii sau victimele unei „intitutii” care ne degradează personalitatea, cu atât mai mult cu cât căsătoria ar trebui să fie efectul găsirii unui „ajutor potrivit”, nu uniunea cu un partener care ne face viaţa un calvar.

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: