Nu e după cine aleargă, ci după Dumnezeu care are mila

Argumentul cel mai des al celor care pretind că cei mai mulţi dintre oameni vor ajunge în iad, se leagă de imposibilitatea ca Dumnezeu să treacă peste liberul arbitru. Cum să trimită Dumnezeu în Rai miliarde de oameni care nu vor acest lucru? Cum ar putea Dumnezeu să îi forţeze pe oameni să aleagă ceva ce ei… nu au ales?!

Ei bine, e suficient să ne gândim cum au apărut toţi oamenii pe pământ. Cum am apărut noi toţi şi cum continuă să apară (să se nască) noi oameni. Există vreunul dintre noi care poate pretinde că şi-a dat acordul să vină în această lume? Nici unul. Ne-am trezit aici într-o lume pe care o iubim sau o detestăm, o înţelegem sau nu. Ca să îţi pui problema de ce ar trimite Dumnezeu miliarde de oameni în Rai, chiar dacă n-au dorit asta, trebuie să întâi să răspunzi dilemei naşterii tuturor oamenilor fără acordul lor.

Creştinilor le place să creadă că naşterea lor a fost atent vegheată de Dumnezeu Însuşi. Conceperea lor a fost vegheată de către Dumnezeu, citând unul din psalmii lui David[1]. Dacă aşa stau lucrurilor, atunci naşterea tuturor oamenilor a fost atent vegheată de către Dumnezeu. El a dorit naşterea tuturor, dacă ne luăm după acest psalm şi după teologia creştină în general. Unde a ţinut cont Dumnezeu de liberul arbitru atunci când a permis întocmirea tuturor oamenilor? Ideea că Dumnezeu nu face nimic dacă există pericolul de a încălca liberul arbitru sau libertatea umană nu poate sta în picioare. Din contră, dacă ne uităm la ce spune Biblia despre naşterea umană, apariţia vieţii pe pământ, creaţia tuturor lucrurilor, vedem că Dumnezeu n-a întrebat pe nimeni şi n-a ţinut cont de părerea nimănui. Iar creştinii spun că tot ceea ce face Dumnezeu e bun şi desăvârşit. Dacă a fost bun şi desăvârşit că oamenii să se nască fără voia lor, de ce n-ar fi la fel de bun să ajungă în Rai toţi doar pentru că Dumnezeu decide asta?!

Vă spun eu de ce: pentru că în realitate majoritatea creştinilor nu cred în Dumnezeu, ci în propriile lor frici. Nu Dumnezeu e măsura după care judecă ei lucrurile, ci propriile lor temeri şi prejudecăţi. În viaţa de zi cu zi ne simţim lezaţi şi trădaţi dacă cineva ar promova fără să merite, mai ales dacă ar promova în defavoarea noastră. E frustrant să ştii că ai muncit mult şi, peste noapte, vine altul şi îţi şuflă meritul doar pentru că cineva (șeful) a ales să i-l ofere. Înţeleg, e dezamăgitor, însă lucrurile stau altfel la Dumnezeu. În pilda lucrătorilor viei[2] cei care au muncit toată ziua şi cei care au muncit doar o oră, primesc aceeaşi răsplată, pentru că în parametrii lui Dumnezeu meritul nu mai reprezintă criteriu. Şi asta pur şi simplu, pentru că „nu e după cine aleargă, ci după Dumnezeu care are milă”[3].


[1] Ps 139

[2] Mt 20

[3] Rom 9,16

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: